Conform Descopera: Psihologia dezvăluie mecanismele prin care persoanele care înșală își construiesc propriile justificări, adesea ajungând să se mintă și pe ele însele pentru a diminua disconfortul cognitiv. Această stare de tensiune apare atunci când propriul comportament, precum infidelitatea, contrazice imaginea de sine pozitivă pe care individul o are despre el.
Mecanismul autojustificării în fața contradicției
Infidelitatea generează o dilemă internă semnificativă. O persoană se poate percepe ca fiind loială, corectă și atentă cu partenerul, dar actul de a înșela contrazice flagrant aceste convingeri. Psihologia numește acest conflict disonanță cognitivă. Pentru a reduce disconfortul generat, indivizii pot apela la diverse strategii, inclusiv reinterpretarea comportamentului sau diminuarea importanței acestuia. Cercetările sugerează că această autojustificare nu apare neapărat după comiterea faptei, ci poate fi un proces gradual, declanșat chiar înainte de actul infidelității.
Un studiu publicat în Journal of Social and Personal Relationships a explorat exact această discrepanță. Participanții cărora li s-a sugerat că au fost infideli au raportat un nivel mai ridicat de disconfort psihologic. O strategie frecvent întâlnită pentru a atenua acest disconfort este minimalizarea, descriind aventura ca pe o „greșeală”, „ceva fără importanță” sau o simplă „întâmplare”. Această reîncadrare face ca fapta să pară mai puțin incompatibilă cu imaginea de sine. Cercetarea lui Joshua Foster și Tiffany Misra a confirmat că persoanele considerate infidele au minimalizat mai mult fapta comparativ cu cele considerate fidele.
Raționalizarea graduală și minciuna dublă
Procesul care duce la infidelitate nu este întotdeauna unul brusc. Un studiu calitativ din 2023, bazat pe interviuri cu bărbați aflați în relații stabile, a evidențiat cum justificările și raționalizările joacă un rol cheie în decizia de a înșela. Nemulțumirile din relație pot fi transformate în argumente, iar apropierea de o altă persoană poate fi prezentată ca o consecință naturală a acestor probleme. Astfel, persoana ajunge să creadă că a avut motive întemeiate pentru acțiunile sale.
Minciuna adresată partenerului și explicația pe care o oferă individul sieși sunt două procese distincte, dar care pot funcționa complementar. Când cineva ascunde o aventură, este o formă de înșelăciune exterioară. Când își modifică percepția asupra propriei fapte pentru a se simți mai împăcat, este un proces psihologic intern. Cercetarea Cassandrei Alexopoulos din 2021 a analizat utilizatorii unor site-uri dedicate relațiilor extraconjugale, observând că atât schimbarea atitudinii față de infidelitate, cât și modificarea imaginii de sine au contribuit la reducerea disconfortului psihologic.
Când justificarea facilitează repetarea comportamentului
Mecanismele de autojustificare observate în cazul infidelității au paralele în alte studii privind comportamentul necinstit. O cercetare publicată în Journal of Behavioral and Experimental Economics a arătat că justificările care prezentau comportamentul necinstit ca fiind în beneficiul altora reduceau tensiunea fiziologică asociată trișatului și chiar puteau încuraja repetarea acestuia. Acest lucru sugerează că, deși justificarea nu modifică fapta în sine, poate schimba profund percepția și sentimentele individului legate de aceasta, scăzând bariera psihologică pentru acțiuni similare pe viitor.
Diversitatea cauzelor și interpretărilor
Este important de subliniat că nu toți indivizii care înșală folosesc aceleași mecanisme de justificare. Cauzele infidelității sunt diverse, iar abordările psihologice variază. Factori precum satisfacția în relație, atașamentul, nevoile personale, dar și trăsături de personalitate precum narcisismul sau experiența anterioară de trădare sexuală pot contribui la procesul de autojustificare și la decizia de a înșela. Studiul publicat în Journal of Sex & Marital Therapy identifică mai multe căi prin care aceste variabile se pot combina, ducând la infidelitate.
Întrebarea dacă o persoană este mereu conștientă că se justifică este complexă. Cercetările asupra disonanței cognitive indică faptul că indivizii își pot modifica atitudinile și imaginea de sine pentru a reduce conflictul dintre convingeri și acțiuni. Diferența dintre o explicație obiectivă și o justificare constă în gradul de preluare a responsabilității. „Relația avea probleme” este o constatare, în timp ce „pentru că relația avea probleme, ceea ce am făcut era inevitabil” implică o interpretare ce exonerează de răspundere.
Imaginea de sine pozitivă este un pilon important pentru majoritatea oamenilor. Când comportamentul intră în contradicție cu această imagine, psihicul caută soluții pentru a atenua disconfortul. Schimbarea felului în care este percepută fapta poate fi o cale mai ușoară decât confruntarea directă cu propria imagine. Astfel, infidelitatea poate rămâne un fapt, dar povestea din jurul ei se poate modifica substanțial. Cercetările nu sugerează că oricine înșală își construiește deliberat o minciună, ci evidențiază mecanisme psihologice precum minimalizarea, schimbarea atitudinii, modificarea imaginii de sine și reducerea responsabilității, care pot diminua tensiunea asociată cu un comportament contrar valorilor personale.
Un studiu experimental a constatat că persoanele care se percepeau ca fiind infidele își minimalizau mai mult importanța faptei.
Cercetările au identificat schimbarea imaginii despre sine ca un mecanism de reducere a disconfortului psihologic asociat infidelității.
Un studiu calitativ din 2023 a detaliat procesul gradual de justificare a deciziei de a înșela în rândul bărbaților.
În experimente legate de trișat, justificarea comportamentului a fost asociată cu reducerea tensiunii fiziologice și, în anumite condiții, cu o frecvență mai mare a comportamentului de trișare.
Sursa: Descopera
