Conform Economica: Economiștii demitizează robor, contestând raționamentul consiliului concurenței
Un grup de economiști și profesori universitari, condus de DANIEL DĂIANU, a publicat o analiză detaliată menită să clarifice numeroasele confuzii legate de indicatorul ROBOR, în contextul amenzilor semnificative impuse recent marilor bănci din România de către Consiliul Concurenței. Potrivit analizei, șase mituri majore circulă în spațiul public și în sfera decizională, distorsionând percepția asupra funcționării acestui indice interbancar.
Confuzii majore în evaluarea cotațiilor robor
Una dintre principalele erori identificate se referă la interpretarea cotațiilor dobânzilor pentru diferite scadențe. Se tinde să se creadă că băncile ar cota fictiv dobânzi mai mari la scadențele pe termen lung, în timp ce nivelul relevant ar fi cel de la scadențele scurte, unde se desfășoară cele mai multe tranzacții. Această perspectivă alimentează acuzațiile că ROBOR ar fi cotat artificial la un nivel ridicat. Specialiștii subliniază că România este una dintre puținele țări europene unde cotațiile ROBOR sunt obligatorii, băncile fiind nevoite să execute tranzacțiile la dobânzile cotate dacă se găsește o contrapartidă.
Lipsa tranzacțiilor pe scadențele lungi nu implică o cotare fictivă, ci pur și simplu absența unor parteneri de tranzacționare dispuși să accepte acele condiții. Comparația ratei ROBOR la 3 luni (cotată dar neexecutată) cu media tranzacțiilor pe scadențe mai scurte, așa cum sugerează implicit analiza Consiliului Concurenței, este considerată o eroare matematică și de gândire.
Dinamica robor și robid: un echilibru contestat
O altă confuzie frecventă vizează posibilitatea băncilor de a manipula unilateral cotațiile ROBOR fără a afecta ROBID, indicatorul la care atrag fonduri. Contrar acestei percepții, regulamentele prevăd marje specifice între ROBOR și ROBID pentru a preveni comportamente speculative. O cotare excesiv de ridicată a ROBOR ar atrage, implicit, o cotare la fel de ridicată a ROBID, anulând eventualele câștiguri ilicite. Marjele maxime stabilite (0,30 puncte procentuale pentru scadențe scurte, 0,35 pentru 3 luni și 0,40 pentru cele lungi) descurajează supralicitarea ratelor.
Mai mult, analiza pune în discuție definiția îngustă a „consumatorilor de servicii bancare” utilizată de Consiliul Concurenței. Se argumentează că numărul deponenților bancari, care sunt avantajați de creșterea ROBOR, este semnificativ mai mare decât cel al debitorilor. La sfârșitul anului 2025, existau aproximativ 16,3 milioane deponenți garantați, față de 6,8 milioane de credite acordate.
Transparența și cooperarea în stabilirea dobânzilor interbancare
Procesul de stabilire a dobânzilor, inclusiv vizibilitatea cotațiilor celorlalte bănci, este prezentat ca o necesitate pentru a compensa asimetria informațională pe care o suferă fiecare instituție bancară individual. Băncile nu cunosc cu exactitate volumul total al lichidității din sistem, având doar estimări. Cooperarea, în acest context, nu înseamnă coordonare de decizii, ci un mecanism pentru o estimare mai precisă a lichidității și a nivelului adecvat al dobânzilor, prevenind astfel cotări extreme.
Se respinge ideea că acest proces ar duce la coluziune, deoarece fiecare bancă are o situație proprie a lichidității. Diferențele în cotații sunt, prin urmare, normale și reflectă decizii economice independente.
Metodologia de calcul propusă de Consiliul Concurenței pentru stabilirea prejudiciului este criticată ca fiind eronată matematic, bazându-se pe extrapolarea unei pante a randamentelor. Lipsa unui reper clar pentru o valoare „corectă” a ROBOR face ca orice calcul de prejudiciu să fie greu de fundamentat, mai ales în absența unei metodologii opozabile individual fiecărui debitor.
Sursa: Economica
