Conform Economistul.ro: Paradoxul apei: Abundență aparentă, realitate fragilă
România dispune de un potențial hidric considerabil, cu Dunărea traversând teritoriul pe o lungime de peste 800 de kilometri, Carpații sursă pentru nenumărate râuri și o Deltă recunoscută la nivel internațional. Cu toate acestea, percepția unei bogății de la sine înțelese ascunde o realitate statistică îngrijorătoare: apa nu este o resursă evidentă, ci una fragilă, marcată de decenii de neglijență administrativă.
Dezastrul sistemului național de irigații
Un exemplu elocvent al acestei discrepanțe este starea sistemului național de irigații. Dacă înainte de 1990 România deținea unul dintre cele mai extinse sisteme de irigații din Europa de Est, acoperind aproximativ 3,2 milioane de hectare, astăzi situația este dramatică. Județul Constanța, odinioară un model cu aproape 87% din suprafața agricolă irigată, a ajuns să irige efectiv o fracțiune infimă din teren. La nivel național, suprafața efectiv irigată nu depășește 10% din terenul arabil, consecință directă a dezmembrării sistematice a infrastructurii în anii ’90, conducte sustrase și canale lăsate în paragină. Această „chrematistică regresivă”, cum ar numi-o Aristotel, a valorificat imediat fierul vechi în detrimentul unei infrastructuri menite să asigure recolte pe termen lung.
Dunărea: Resursă comună, interes fragil
Fluviul Dunărea, chiar dacă traversează teritoriul românesc, reprezintă o resursă comună, a cărei securitate hidrică depinde de deciziile altor zece state riverane. Complexul hidroenergetic de la Porțile de Fier, construit în parteneriat cu Serbia, demonstrează potențialul cooperării, dar fluviul rămâne un teren de negocieri constante privind navigabilitatea, calitatea apei și debitele garantate. O strategie națională a apei nu poate ignora această dependență transfrontalieră.
Problema robinetului de acasă
Cele mai dureroase realități se regăsesc însă la nivelul gospodăriilor. În 2024, doar 77,6% din populația României este conectată la sistemul public de apă, iar la canalizare, procentul scade la 60,7%, sub media europeană. La sate, situația este critică: patru din cinci gospodării nu dispun de un sistem centralizat de evacuare a apelor uzate, aruncând o lumină sumbră asupra lipsei de investiții constante în infrastructura de bază. Aproximativ patru milioane de români continuă să folosească surse de apă tradiționale, într-o țară străbătută de unul dintre cele mai mari fluvii europene.
Către o administrare strategică a apei
Valorificarea insuficientă a apelor minerale și termale, gestionarea apelor subterane ca ultimă rezervă și transpunerea formală a directivelor europene, fără o aplicare practică eficientă, subliniază necesitatea unei schimbări de paradigmă. Patru direcții concrete pot transforma această situație: reabilitarea selectivă a sistemului de irigații, accelerarea racordării rurale la apă și canalizare, o poziție diplomatică activă pe Dunăre și o strategie națională pentru apele subterane și cele minerale. România nu duce lipsă de apă în sens geografic, ci de o administrare eficientă care să trateze fiecare picătură ca pe o resursă finită și prețioasă.
Sursa: Economistul.ro
