Vânătorii din Africa de Sud au folosit săgeți otrăvite cu peste 60.000 de ani în urmă
Utilizarea săgeților otrăvite de către vânătorii din Africa de Sud datează de peste 60.000 de ani, potrivit unui studiu recent. Vânătorii din sudul Africii înmuiau vârfurile săgeților lor într-o otravă vegetală provenită de la planta Boophone disticha, cunoscută pe plan local sub numele de “bulb otrăvitor”. Acestă otravă este încă utilizată în zilele noastre în Africa de Sud, atât ca otravă pentru săgeți, cât și ca remedii naturiste.
### Otrava, un mijloc de vânătoare eficient
Potrivit cercetătorilor, ingredintele plantei Boophone disticha sunt foarte eficiente în slăbirea animalelor, făcându-le astfel mai ușor de ucis. “După cunoștințele noastre, noi am prezentat prima dovadă directă privind aplicarea acestei otrăvi pe bază de plante peste vârful uneltelor de vânătoare din Pleistocen”, a transmis echipa care a realizat studiul. Oamenii de știință au analizat mici vârfuri de săgeți realizate din cuarț și găsite într-un strat de pământ vechi de 60.000 de ani în situl arheologic Umhlatuzana Rock Shelter din provincia KwaZulu-Natal, situată în partea estică a Africii de Sud.
### Planificare avansată și raționament cauzal
Cinci dintre cele 10 vârfuri de săgeți conțin urme ale unor toxine, în special ingredientul activ al otrăvii extrase din planta Boophone disticha, bufandrină. Potrivit cercetătorilor, acele săgeți nu ar fi omorât neapărat animalele de talie mare, însă otrava lor le-ar fi slăbit, făcându-le astfel mai ușor de ucis. “Întrucât otrava nu este o forță fizică, ci una care funcționează într-un mod chimic, vânătorii trebuie să se fi bazat, de asemenea, pe o planificare avansată, abstractizare și raționament cauzal”, au scris autorii studiului.
Utilizarea otrăvii de la planta Boophone disticha a fost descrisă și de surse istorice datând din secolul al XVIII-lea, aparținând naturalistului Carl Peter Thunberg, care a descris utilizarea acestui tip de otravă pentru vânarea antilopelor springboks. În prezent, cantități mici din această otravă pot ucide rozătoare într-un interval de 20-30 de minute și pot cauza amețeli, relaxare musculară și paralizie respiratorie la oameni, iar eficiența sa depinde de modul de preparare și de dozare, potrivit cercetătorilor.
