Vaccinarea anti-varicelă, obligatorie în Bulgaria de vară.

Bulgaria introduce vaccinarea obligatorie împotriva varicelei la copii, de la 1 iulie 2026, în timp ce Regatul Unit oferă vaccinul gratuit, începând cu ianuarie 2026. În România, vaccinarea rămâne doar cu titlu de recomandare.

Schimbări în politica de sănătate în Bulgaria
Noua ordonanță publicată în “Monitorul Oficial” al Bulgariei prevede faptul că vaccinul împotriva varicelei va fi administrat gratuit copiilor născuți după 1 ianuarie 2025. Schema de vaccinare presupune două doze: prima doză între 12 și 15 luni, urmată de o a doua doză la vârsta de patru ani. Copiii care contractează varicelă după primirea primei doze, cu condiția să aibă documente medicale sau confirmare de laborator, nu vor fi obligați să primească a doua doză.

Justificarea din spatele schimbării, prezentată într-o explicație din noiembrie a Consiliului Național de Experți în Imunizări, subliniază riscurile pentru sănătate asociate cu varicela. La copii, complicațiile pot include forme severe ale bolii și infecții ale pielii cauzate de bacterii. Adulții prezintă un risc mai mare de probleme hematologice și pneumonie, în timp ce persoanele imunocompromise pot prezenta complicații hematologice și gastrointestinale mai frecvente.

Vaccinarea gratuită în Regatul Unit
De asemenea, tot din 2026, chiar din ianuarie, Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord își vor vaccina toți copiii, gratuit, împotriva varicelei. Schema e aceeași: două doze la 12 luni și la 18 luni, combinat cu vaccinul MMR existent, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Ministrul Sănătății, Stephen Kinnock, a declarat: “Le oferim părinților puterea de a-și proteja copiii.” Potrivit Departamentului de Sănătate și Asistență Socială, varicela cauzează pierderi de venituri și productivitate estimate la 24 de milioane de lire sterline în fiecare an în Marea Britanie.

În contextul acestor schimbări, Bulgaria a mai introdus imunizarea țintită împotriva virusului sincițial respirator (VSR) pentru femeile însărcinate cu vârsta de sarcină cuprinsă între 24 și 36 de săptămâni. Această vaccinare este, de asemenea, gratuită și recomandată. Includerea imunizării împotriva VSR urmează propunerile Consiliului Național de Experți în Imunizări și a primit sprijin atât din partea Consiliului de Experți în Obstetrică și Ginecologie, cât și a coordonatorului șef al Consiliului de Experți în Neonatologie. România rămâne înexpectativă, vaccinarea împotriva varicelei nefiind încă obligatorie, ci doar recomandată.

Ioana Radu

Autor

Lasa un comentariu