Profesor universitar care predă teorie politică și științe sociale recunoaște cu sinceritate că nu cunoaște numele reale ale multor studenți din cursurile sale. Această dezvăluire, aparent incredibilă pentru lumea academică, scoate în evidență un aspect neobișnuit al activității sale, însă nu și o deviere de la misiunea sa principală: formarea unor agenți de informații pentru serviciile secrete franceze.
Xavier Crettiez, profesor la prestigioasa universitate Sciences Po din Paris, a devenit recent subiectul unui amplu articol publicat de BBC, care pune în lumină rolul său în spionaj și modul în care această activitate influențează cariera și viața cotidiană a studenților săi. Într-un interviu acordat publicației, Crettiez a explicat că, în timpul predării, nu cunoaște în mod precis identitatea reală a multora dintre elevi, de multe ori fiind nevoit să se ghideze după pseudonime sau documente false, în condițiile în care mulți dintre ei activează sub acoperire.
Astfel, activitatea sa nu se limitează la simpla predare teoretică. Profesorul are un rol esențial în modul în care sunt formați agenți de informații, cei care, în anumite cazuri, pot fi chiar foști studenți sau viitori colaboratori ai serviciilor secrete franceze. Conform sursei, Crettiez rar cunoaște trecutul relevant al agenților pe care îi pregătește, iar uneori trebuie să se bazeze pe date de identificare false sau incomplete, pentru a-și asigura confidențialitatea și siguranța întregii operațiuni.
Profesorul ca formator de spioni
Rolul profesorului Crettiez în cadrul acestei rețele de pregătire nu trebuie subestimat. Universitatea Sciences Po, cunoscută pentru programul său axat pe științe politice și relații internaționale, a fost dintotdeauna o pepinieră de talente pentru serviciile de informații. În ultimii ani, tot mai mulți specialiști în domeniul securității au sugerat că predarea, în acest context, capătă valențe discrete de recrutare, selectare și instruire a viitorilor actori ai spionajului modern.
Anchetele recente, inclusiv cele realizate de BBC, indică faptul că unele cursuri sau seminarii susținute de Crettiez pot avea o dublă funcție: formarea unei perspective critice asupra politicii globale, dar și identificarea și cultivarea unor potențiali agenți sau colaboratori pentru inteligența franceză. În cazul său, specificitatea constă și în modul în care gestionează confidențialitatea, fiind mereu conștient de procesul de „păstrare a identității ascunse” a studenților săi.
Context și implicații majore
Această situație scoate în evidență o realitate mai puțin vizibilă a lumii academice și serviciilor de informații din Europa occidentală: diferența tot mai subtilă între educație și activități de spionaj. În timp ce mulți se limitează la discursuri despre influența geopoliticii sau lupta pentru putere, profesorii precum Crettiez devin, indirect, actori cheie în pregătirea unor oameni capabili să opereze în mediul clandestin.
La nivel mai larg, această practică ridică întrebări despre limitele eticii în educație și despre modul în care instituțiile academice pot fi, fără a-și da seama, implicate în proiecte de această natură. În același timp, consecințele acestor activități devin tot mai evidente în contextul conflictelor și amenințărilor globale, unde informația și securitatea națională sunt elemente critice.
În ultimul an, Francezilor le-a venit în atenție faptul că universitatea, care se laudă cu un profil civic și academic, joacă adesea un rol subtil în procesul de selecție și instruire a viitorilor „legate ai statului”. În condițiile în care crește nivelul de complexitate al securității naționale și internaționale, se pare că educația și spionajul devin două fețe ale aceleași monede.
Este clar că în spatele scenei academice și diplomatice, multe dintre personalitățile implicate în aceste procese își păstrează un nivel maxim de discretie, iar Crettiez, cu stilul său aparent antipatic, dar extrem de eficient, exemplifică cel mai bine această dualitate. În următoarele luni, probabil va fi nevoie de mai multe dezvăluiri pentru a clarifica întregul mecanism, dar pentru moment, această poveste rămâne o ilustrare vie a interdependenței între educație și securitate națională în lumea modernă.
