UE oferă sprijin Ucrainei pentru reparația conductei petroliere Drujba, afectată de bombardamentele rusești
Uniunea Europeană se angajează să ofere sprijin financiar și tehnic Ucrainei pentru a restabili tranzitul de petrol prin conducta Drujba, un oleoduct crucial pentru aprovizionarea cu resurse energetice a mai multor țări europene. Decizia vine ca răspuns la deteriorarea conductei, care a fost afectată de atacurile rusești la sfârșitul lunii ianuarie 2026. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acceptat oferta.
Într-o scrisoare adresată președintelui ucrainean, liderii europeni, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, au subliniat importanța reluării tranzitului de petrol în contextul actual de instabilitate pe piețele de energie. Aceștia au menționat că „UE va oferi rapid tot sprijinul tehnic necesar pentru a putea efectua ulterior lucrările de reparații la conducta Drujba”. Reparațiile ar putea fi finanțate din fonduri europene.
Ungaria, condiționarea ajutorului financiar pentru Ucraina
Conducta Drujba, denumită și „Prietenia”, este un important canal pentru transportul de petrol brut din Rusia către Europa Centrală și de Est. După invazia rusească din Ucraina, UE a impus restricții asupra importului de petrol rusesc, cu excepția țărilor dependente de Drujba, cum ar fi Ungaria, Slovacia și Austria.
După atacul de la Brodi, în Ucraina, unde conducta a fost grav avariată, au apărut tensiuni între Ucraina și Ungaria. Premierul ungar, Viktor Orban, a acuzat Ucraina că nu ar fi acționat prompt pentru repararea conductei, exprimând inclusiv temeri legate de securitatea infrastructurii energetice. Acesta a amenințat cu blocarea tranzitului prin Ungaria a combustibililor destinați Ucrainei. În plus, Ungaria a blocat un nou pachet de sancțiuni la adresa Rusiei și un ajutor financiar pentru Ucraina.
În scrisoarea către Zelenski, liderii europeni au menționat explicit poziția Ungariei în legătură cu refuzul de a aproba revizuirea Cadrului Financiar Multianual și a celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei. „Vă reamintim că este necesară unanimitatea pentru ambele propuneri”, au transmis oficialii europeni.
Zelenski respinge acuzațiile
Președintele Zelenski a respins acuzațiile privind sabotarea conductei Drujba. În răspunsul său către liderii europeni, a reiterat angajamentul Ucrainei de a fi un partener energetic de încredere pentru UE. „În pofida amenințărilor zilnice reprezentate de atacurile continue cu rachete și drone ale Rusiei, depunem toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili operațiunile, luând în considerare impactul asupra conductei în sine, a infrastructurii înconjurătoare și, de asemenea, asupra mediului”, a declarat Zelenski.
Acesta a explicat că daunele sunt semnificative și că oprirea completă a stației de pompare perturbă funcționarea conductei. Zelenski a menționat că se lucrează la o soluție tehnică alternativă de bypass, estimând că, în aproximativ o lună și jumătate, stația de pompare Brodi își va restabili capacitatea tehnică. „Acest lucru va asigura o restabilire completă a fluxurilor, desigur, în absența oricăror alte atacuri din partea Rusiei”, a adăugat el.
În același timp, președintele ucrainean a reamintit importanța eliminării complete a importurilor de petrol rusesc până în 2027.
