Ministerul Energiei solicită amânarea accesului României la fondurile europene destinate tranziției verzi, din cauza temerilor legate de impactul negativ al unei noi taxe asupra populației. Decizia ar putea întârzia implementarea mecanismului european ETS2 și ar putea afecta accesarea a 6 miliarde de euro din Fondul Social pentru Climă (FSC).
Ce presupune sistemul ETS2 și impactul asupra prețurilor
ETS2 reprezintă extinderea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii de carbon, aplicat în prezent doar marilor industrie și sectorului energetic. Noul sistem va include și sectorul transporturilor rutiere și încălzirea clădirilor. Conform estimărilor Ministerului Energiei, aplicarea ETS2 ar putea majora prețurile la combustibili. Scenariul de bază indică o creștere de 0,7-0,8 lei/litru fără TVA, în timp ce scenariile pesimiste prevăd o creștere de până la 1,18 lei/litru pentru motorină și 1,15 lei/litru pentru benzină. Costurile gazelor naturale ar putea crește, de asemenea, cu până la 30% în anumite situații.
Uniunea Europeană a creat Fondul Social pentru Climă (FSC) pentru a sprijini cetățenii în tranziția către energie verde. Fondul totalizează 86,7 miliarde de euro și este disponibil în perioada 2026-2032. România ar putea beneficia de aproximativ 6 miliarde de euro din acest fond, dar accesul este condiționat de implementarea ETS2, care devine obligatoriu din 2027. Ministerul Energiei a propus amânarea aplicării sistemului până în 2030.
Reacțiile oficialilor și riscurile asociate amânării
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat decizia Ministerului Energiei, considerând-o contraproductivă. Acesta a menționat că „Avem totul bine pregătit. Corespondența cu Comisia este una foarte avansată, dar, din păcate, la nivel național nu suntem pregătiți să adăugăm o taxare adițională, chiar dacă este una minimală față de cele 5-6 miliarde care ar urma să fie luate prin FSC”. Amânarea până în 2030, propusă de Ministerul Energiei, ar putea pune în pericol accesul României la fondurile europene și ar putea întârzia măsurile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice.
Ministerul Energiei a recunoscut riscul juridic asociat amânării, inclusiv posibilitatea declanșării unei proceduri de infringement din partea Uniunii Europene. De asemenea, ministerul a subliniat necesitatea evaluărilor suplimentare asupra impactului economic și social al ETS2.
„Riscul principal asociat unei eventuale întârzieri este unul de conformare cu dreptul Uniunii Europene și, în plan secund, de o posibilă afectare a accesului deplin la instrumentele financiare dedicate ETS2, inclusiv Fondul Social pentru Climă”, a precizat Ministerul Energiei. Implementarea ETS2 ar putea genera un cost suplimentar de 1,8-2 miliarde de euro anual, suportat inițial de furnizori și transferat ulterior consumatorilor.
