România a obținut a doua cea mai mare alocare din cadrul Programului “Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), de peste 16,6 miliarde de euro, după Polonia. Această finanțare prin credite va fi folosită pentru înzestrarea modernă a Armatei Române și a infrastructurii asociate, pentru infrastructură duală gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte forțe din sistemul de apărare națională.
### Dezvoltarea industriei de apărare
Pentru a beneficia de această finanțare acordată de Comisia Europeană prin Instrumentul SAFE, România a elaborat Planul național de investiții în industria europeană de apărare. “Avantajul pe care noi îl avem, ca țară, este că acest credit beneficiază de o dobândă foarte bună, înscrisă la categoria AAA, România având BBB. Este un credit pe 45 de ani, din care 10 ani perioadă de grație”, a declarat Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului. Obiectivul principal al României este să dezvoltăm industria românească de apărare, prin programe în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și al mobilității.
### Proiecte de investiții
România își propune să sprijine semnificativ relansarea și extinderea industriei regionale de apărare, implicând programe care includ achiziționarea și/sau producția locală de vehicule blindate, camioane logistice, elicoptere, sisteme de apărare aeriană și antirachetă, nave de patrulare navală, muniții de rezervă, drone și infrastructură critică cu dublă utilizare. “Prin acest mecanism, de fapt, va exista o cooperare prin care companii cu licențe, cu tehnologii de ultimă generație, vor fi aduse în aceeași curte cu fabrici din industria națională de apărare”, a explicat vicepremierul Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale.
### Implementarea proiectelor
Pentru proiectele Ministerului Apărării Naționale sunt alocate 9,53 miliarde de euro, pentru infrastructură duală gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – 4,2 miliarde euro, și pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte forțe din sistemul de apărare națională – 2,8 miliarde euro. Proiectele Ministerului Afacerilor Interne sunt structurate pe capabilități care susțin atât securitatea internă, cât și protecția populației. De asemenea, suma alocată pentru protecția civilă este de aproximativ 900 de milioane de euro, România fiind una dintre puținele țări care beneficiază de includerea acestei componente în Programul SAFE. Finanțarea prin SAFE este disponibilă pentru perioada 2026-2030 și oferă împrumuturi cu maturitate maximă de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani, având o dobândă redusă. Astfel, România va începe rambursarea acestor sume abia din 2035, într-un interval de 30 de ani.
