Conform News.un.org: Conflictul și foametea: Un ciclu vicios care devorează lumea
Lumea se confruntă cu o escaladare periculoasă a legăturii dintre conflictele armate și insecuritatea alimentară acută, transformând sistemele esențiale de producție și distribuție a hranei în ținte directe. Carl Skau, șeful interimar al Programului Alimentar Mondial (PAM), a tras un semnal de alarmă în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, subliniind fenomenul „ciclului vicios conflict-foamete”, prin care războiul generează foamete, iar aceasta, la rândul ei, alimentează noi violențe. La nivel global, peste 266 de milioane de oameni s-au confruntat cu insecuritate alimentară severă anul trecut, pe fondul unui număr record de conflicte armate de la Al Doilea Război Mondial.
O Geografie a Foametei care se Extinde dincolo de Câmpurile de Luptă
Impactul conflictelor asupra securității alimentare s-a extins dincolo de fronturile tradiționale. Atacuri cu drone și rachete asupra piețelor, precum cele din Sudan, sau violențe de bandă care izolează comunități, cum se întâmplă în Haiti, blochează accesul la hrană. De la Gaza la Mali și Myanmar, lucrătorii umanitari întâmpină obstacole majore în a ajunge la persoanele aflate în nevoie. Fenomenul este amplificat de atacurile asupra infrastructurii critice: ferme, porturi, piețe și rute de transport. Aceste distrugeri au consecințe economice care depășesc cu mult granițele câmpurilor de luptă.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a avertizat Consiliul că „sistemele alimentare critice – și viețile și mijloacele de trai pe care le susțin – sunt sub atac”. Situația este agravată de faptul că, pentru prima dată în acest secol, au fost confirmate simultan cazuri de foamete în Sudan și Gaza. În 12 din cele 13 puncte fierbinți ale foametei monitorizate de ONU, conflictul și violența sunt principalele cauze.
Mările, noi fronturi în războiul pentru hrană
Geografia insecurității alimentare se schimbă. Un atac cu rachete asupra unui port sau asupra unei nave cargo poate duce la creșterea prețurilor la alimente la mii de kilometri distanță. Marea Neagră, o rută vitală pentru exportul de cereale din Ucraina și Rusia, a devenit un exemplu elocvent. Atacurile și tensiunile au redus cu 40% transporturile de cereale prin Bosfor, conform datelor PAM. De asemenea, atacurile asupra navelor comerciale în Marea Roșie și restricțiile asupra Strâmtorii Hormuz, prin care tranzitează o parte semnificativă din petrolul și fertilizatorii mondiali, au contribuit la creșterea prețurilor la materii prime. Skau a descris această convergență ca pe o criză a trei puncte de sufocare maritimă: Marea Neagră, Marea Roșie și Strâmtoarea Hormuz. Perturbările din aceste zone se propagă prin piețele interconectate de energie, îngrășăminte și alimente, transformând conflictele îndepărtate în costuri mai mari pentru țările dependente de importuri. În țări precum Sudan, costul alimentelor de bază a crescut cu aproape 40% din luna februarie, iar perturbările exporturilor de fertilizatori amenință sezoanele agricole viitoare în Africa și Asia.
Foametea, un catalizator pentru noi conflagrații
Conflictul distruge ferme, piețe și rute de aprovizionare, forțând populația să-și părăsească locuințele. Dar foametea, la rândul său, poate face comunitățile dislocate și sărăcite mai vulnerabile la recrutarea de către grupări armate și rețele criminale. În Somalia, unde șase milioane de oameni se confruntă cu insecuritate alimentară acută, aproximativ două milioane de copii suferă de malnutriție. Asistența PAM ajunge doar la o mică parte din populația afectată. Luptele din Baidoa au împiedicat, recent, accesul la asistență nutrițională pentru mii de copii. Atunci când familiile nu mai au ce pune pe masă, disperarea poate crea oportunități pentru grupările armate de a recruta tineri vulnerabili, perpetuând ciclul conflict-foamete, recunoscut oficial de Consiliul de Securitate în 2018.
Avertismentele ignorate agravează criza
Problema nu constă în lipsa de diagnosticare. Comunitatea internațională a dezvoltat mecanisme de detectare a foametei și de predicție a catastrofelor. Provocarea reală este acțiunea ulterioară avertismentelor. Foamea din Somalia din perioada 2010-2012 a ucis aproape 260.000 de oameni, majoritatea copii. Crizele ulterioare, din 2017 și 2022, nu au atins aceeași amploare catastrofală datorită intervenției timpurii. Sudanul, însă, oferă o lecție inversă: semnalele de alarmă au fost vizibile, dar comunitatea internațională nu a acționat decisiv. Guterres a cerut Consiliului de Securitate să protejeze fermele, sistemele de apă, piețele, depozitele, porturile și rutele de aprovizionare, și, mai presus de toate, să intervină înainte ca foametea să atingă pragul catastrofal. „Nu putem aștepta ca foametea sau condițiile catastrofale să fie confirmate oficial,” a declarat șeful ONU. „Fac apel la acest Consiliu să acționeze atunci când semnalele de alarmă sunt vizibile.” Concomitent, resursele agențiilor umanitare sunt tot mai limitate, în timp ce numărul conflictelor și al persoanelor strămutate crește. Situația devine una perturbatoare: lumea a devenit mai bună la a prezice cine va suferi de foame, dar mai puțin capabilă, sau mai puțin dispusă, să prevină catastrofa.
Sursa: News.un.org
