Un fragment din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr a fost adus la Catedrala Patriarhală din București pentru închinare, anunță agenția Basilica a Patriarhiei Române. Credincioșii au acum posibilitatea să se reculeagă în fața moaștelor, în ajunul Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca Duminica Floriilor.
Reculegere și semnificații
Momentul aducerii moaștelor coincide cu începutul Săptămânii Patimilor, care debutează cu Sâmbăta lui Lazăr. Această sărbătoare precede Duminica Floriilor și are o semnificație aparte în calendarul ortodox. Învierea lui Lazăr este considerată de către mulți credincioși o prevestire a Învierii lui Cristos.
Moartea Sfântului și Dreptului Lazăr, înviat după patru zile, l-a întristat pe Mântuitor. „Noul Testament mai relatează că Mântuitorul a mai plâns și pentru Cetatea Ierusalimului, înainte de a intra în ea în Duminica Floriilor”, menționează sursa citată, atrăgând atenția asupra emoțiilor profund umane ale lui Iisus. Sfântul Lazăr era fiul fariseului Simon din Betania și avea două surori, pe Marta și Maria.
Traiectoria sfântului lazăr
Locul de baștină al lui Lazăr este în prezent teritoriul Cisiordaniei, la aproximativ 3 kilometri de Ierusalim. Învierea lui este relatată în capitolul 11 din Evanghelia după Ioan. Conform mărturiilor istorice, Sfântul Lazăr a mai trăit încă 30 de ani după învierea sa.
Sfincții Apostoli Pavel și Varnava l-au hirotonit pe Lazăr episcop de Kition, actuala Larnaca din Insula Cipru.
Preotul Grigore Alexandru Meșteroaie, paroh la Parohia Sfântul Nicolae din Câmpina, subliniază importanța Sâmbetei lui Lazăr în cadrul anului bisericesc.
