Conform Descopera: Misofonia, afecțiunea în care sunetele obișnuite devin insuportabile
Sunetul mestecatului, al apăsatului ritmic pe un pix sau al clicurilor repetate ale mouse-ului sunt, pentru majoritatea oamenilor, zgomote de fond, ușor de ignorat. Pentru persoanele cu misofonie, însă, aceleași sunete pot declanșa instantaneu furie, anxietate sau o nevoie stringentă de a părăsi spațiul. Această afecțiune, departe de a fi o simplă iritare, este o condiție documentată în cercetarea psihologică și neurologică, ce influențează modul în care creierul procesează anumiți stimuli auditivi.
Termenul de misofonie a fost introdus în 2001, când cercetătorii au observat reacții disproporționate la anumite sunete specifice, nu la zgomotul general. Pacienții nu descriau o sensibilitate globală, ca în cazul hiperacuziei, sau senzații auditive fantomă, precum în tinitus. Reacțiile erau, în schimb, legate de sunete bine definite, adesea repetitive și cotidiene, fie ele produse de oameni sau de obiecte.
Impactul asupra vieții cotidiene
Dr. Heather Hansen, psiholog și director al Misophonia Research Network, explică diferența esențială dintre o simplă enervare și misofonie: impactul asupra activității zilnice. Un sunet declanșator pentru o persoană cu misofonie nu provoacă doar iritare, ci o reacție ce perturbă concentrarea, generează tensiune corporală, agitație sau chiar panică, ducând frecvent la nevoia de a părăsi spațiul. În cazuri severe, aceste reacții pot interfera cu munca, relațiile familiale și funcționarea socială.
Frecvența misofoniei
Mult timp considerată o afecțiune rară, cercetările recente sugerează că misofonia afectează aproximativ 5% dintre adulți la nivel global. Estimările diferă însă, deoarece nu există încă criterii de diagnostic internațional acceptate, iar metodele de evaluare variază. Totuși, studiile din Statele Unite, Germania și Turcia indică o prevalență similară a formelor semnificative ale condiției.
Ce declanșează reacția?
Nu intensitatea sunetului este factorul determinant. Adesea, un sunet discret poate genera o reacție mai puternică decât unul mult mai zgomotos. Cele mai frecvent raportate sunete declanșatoare provin de la gură sau nas – mestecat, înghițit, respirație zgomotoasă. Lista include însă și tastatul, picurarea apei sau clicurile repetitive ale unui pix sau mouse. Unele persoane reacționează la mișcări asociate acestor sunete, cum ar fi vibrația piciorului sau mișcarea maxilarului. Repetitivitatea pare a fi un factor important, dar nu explică în totalitate fenomenul.
Interesant este că reacția poate fi mai intensă atunci când sunetul este produs de o persoană apropiată, precum un membru al familiei sau un coleg, comparativ cu un străin. Acest aspect, deși nu pe deplin înțeles, este frecvent întâlnit în studiile dedicate misofoniei.
Ce se întâmplă în creier?
Studiile de imagistică cerebrală indică o activare mai intensă în regiunea insulei anterioare la persoanele cu misofonie. Această zonă a creierului este implicată în procesarea emoțiilor și evaluarea importanței stimulilor. Altfel spus, creierul atribuie acestor sunete o încărcătură emoțională mult mai mare decât în cazul majorității oamenilor. Există și indicii despre legături cu anxietatea, tulburările obsesiv-compulsive sau anumite forme de hipersensibilitate senzorială, însă numeroși specialiști susțin recunoașterea misofoniei ca o condiție distinctă.
Soluții și direcții de cercetare
Cercetările sunt în faze incipiente, dar oferă rezultate promițătoare. Terapia cognitiv-comportamentală a demonstrat o reducere a intensității reacțiilor la unii pacienți. Specialiștii explorează modalități prin care creierul ar putea fi ajutat să interpreteze diferit sunetele declanșatoare. O altă direcție de cercetare se concentrează pe efectul McGurk, sugerând că percepția vizuală poate modifica modul în care auzim. Experimentele indică faptul că reacția emoțională se poate diminua atunci când sunetul este asociat cu o altă imagine sau context, subliniind rolul interacțiunii vizual-auditive.
Pentru mulți, misofonia rămâne o condiție greu de explicat celor din jur, deseori confundată cu lipsa de răbdare. Cercetările recente, însă, confirmă existența unor mecanisme neurologice reale în spatele acestor reacții. Chiar dacă multe întrebări rămân fără răspuns, este cert că un sunet aparent banal poate deveni o sursă autentică de suferință pentru persoanele afectate.
Știați că?
Termenul „misofonie” a fost introdus în 2001, dar simptome similare au fost descrise anterior.
Cele mai frecvente sunete declanșatoare includ mestecatul, sorbitul, respirația zgomotoasă, tastatul și clicul repetitiv al unui pix.
Studiile recente estimează că aproximativ 5% dintre adulți prezintă forme semnificative de misofonie.
Misofonia se diferențiază de hiperacuzie prin faptul că reacțiile apar la sunete specifice, nu la intensitatea generală a acestora.
Cercetătorii continuă eforturile pentru a stabili dacă misofonia va deveni un diagnostic clinic distinct.
Sursa: Descopera
