UE convoacă miniștrii Agriculturii pentru a încheia acordul cu Mercosur
Uniunea Europeană i-a convocat miercuri pe miniștrii Agriculturii din statele membre pentru o ultimă rundă de discuții, în încercarea de a convinge Italia și alte state membre ezitante să semneze un acord de liber schimb controversat cu blocul Mercosur. Italia și Franța au spulberat luna trecută speranțele pentru încheierea unui acord până la finele anului 2025, declarând că nu sunt pregătite să susțină acordul convenit de executivul comunitar până când temerile fermierilor cu privire la un aflux de “mărfuri ieftine” din Mercosur, cum ar fi carnea de vită și zahărul, nu vor fi rezolvate.
### Contextul negocierilor
Toți cei 27 de miniștri ai Agriculturii din UE au fost invitați la reuniunea de la Comisie, deși nu este încă clar câți vor participa. Comisarii europeni pentru agricultură, comerț și sănătate sunt așteptați să ofere asigurări cu privire la finanțarea viitoare pentru fermieri în cadrul Politicii Agricole Comune a UE, inclusiv un fond de criză de 6,3 miliarde de euro inclus în următorul buget al UE. Decizia Comisiei de a uni fondurile regionale de coeziune și fondurile PAC în următorul buget pe șapte ani a alarmat statele unde agricultura are o pondere importantă.
### Rezervelor Italiei și Franței
De asemenea, miniștrii europeni ai Agriculturii vor revizui controalele la import, inclusiv nivelurile maxime admise de reziduuri de pesticide. “Este un moment critic pentru a discuta cererile fermierilor”, a declarat unul dintre diplomați, adăugând că se așteaptă ca executivul comunitar să trimită o scrisoare statelor membre prin care să confirme sprijinul pentru venitul fermierilor. Italia nu se opune acordului, dar vrea asigurări – în special privind reciprocitatea – astfel încât produsele agricole importate să respecte standardele UE de sănătate și mediu.
### Semnarea acordului
Executivul UE, susținut de susținătorii acordului UE-Mercosur, precum Germania și Spania, încearcă să obțină o majoritate calificată a 15 state membre UE, reprezentând 65% din populația UE, necesară pentru ca Bruxellesul să semneze acordul cu blocul Mercosur, posibil chiar în data de 12 ianuarie. Susținătorii spun că acordul cu blocul Mercosur, care a fost elaborat timp de 25 de ani și ar fi cel mai mare din UE în ceea ce privește reducerile tarifare, este vital pentru stimularea exporturilor afectate de taxele de import din SUA și pentru reducerea dependenței de China prin asigurarea accesului la minerale critice. Un vot este așteptat vineri, iar poziția Italiei va fi un hotărâtor în ceea ce privește semnarea acordului.
