MAE pregătește un zbor charter pentru românii din Qatar, afectați de conflictul din Orientul Mijlociu
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează un zbor charter din Riad către București pentru a repatria un grup de cetățeni români aflați în Qatar, afectați de recentele tensiuni din Orientul Mijlociu. Avionul va avea o capacitate de 189 de locuri, iar autoritățile au precizat că prioritate vor avea persoanele cu cazuri speciale și cele care se află în tranzit de mai multe zile.
Detalii despre zbor și costuri
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a explicat că zborul va fi operat de o companie charter, iar cetățenii își vor achita biletele. „Pentru grupul din Qatar este o soluție pe care o avem noi acum la dispoziție, adică o aeronavă charter angajată de România pentru a face acest zbor”, a declarat Țărnea. El a subliniat că, deși statul român nu va suporta costurile biletelor, există cheltuieli legate de organizarea misiunii. Acesta a menționat că au fost anulate mai multe zboruri din Dubai.
„Efortul de a organiza misiunea asta, care aparține unor agenții de voiaj, unor linii aeriene, deci există și costuri care nu sunt materiale în organizarea acestor zboruri. Și trebuie și ele considerate. Pentru acești cetățeni, asta este coridorul cel mai sigur unde avem, nu garanția, dar probabilitatea cea mai ridicată că avioanele pot să aterizeze și să plece. Sunt în pregătire și altfel de zboruri despre care vom comunica în zilele care urmează”, a precizat Andrei Țărnea.
Operațiuni de repatriere în curs
Andrei Țărnea a asigurat că misiunile de repatriere a românilor vor continua. Până în prezent, MAE are în atenție circa 14.000 de cetățeni români, dintre care aproximativ 400 de persoane din Emiratele Arabe Unite sunt considerate prioritare pentru repatriere. În ceea ce privește activarea mecanismului european de protecție civilă, Țărnea a menționat că 170 de cetățeni români au beneficiat de zboruri de evacuare prin acest mecanism.
În contextul actual, autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția situației din regiune și sunt pregătite să ofere asistență consulară și logistică cetățenilor români afectați de conflict.
