Luna plină marchează începutul anului.

Prima Lună plină a anului 2026, cunoscută sub numele de “Luna Lupului”, va lumina cerul la început de ianuarie, oferind un spectacol astronomic rar: o superlună vizibilă cu ochiul liber, încărcată de simboluri și credințe vechi de iarnă. Fenomenul astronomic va putea fi observat sâmbătă, 3 ianuarie, când Luna plină va deveni vizibilă pe cerul României, mai ales după lăsarea întunericului. Luna va răsări pe teritoriul României în jurul orei 16.30 – 17.00, în funcție de localitate.

## Caracteristici ale superlunei
Denumită după urletul lupilor din timpul iernii, această Lună plină oferă un spectacol aparte. “Cunoscută sub numele de Luna Lupului, Luna din noaptea de 3 ianuarie va fi o superlună, ceea ce înseamnă că va apărea mai mare și mai strălucitoare decât de obicei”, explică specialiștii. Luna nu își schimbă dimensiunea reală, adică nu crește, ci doar se apropie de Pământ, ajungând la perigeu, la aproximativ 362.000 de kilometri. Această apropiere o face să pară cu circa 6% mai mare și cu până la 13% mai strălucitoare decât o Lună plină obișnuită.

## Însoțitori pe cer
Pe cerul serii, Luna va fi însoțită de Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, vizibilă ca un punct foarte strălucitor. În apropiere va putea fi observată și steaua Pollux, din constelația Gemeni. Cele trei corpuri cerești vor forma un grup ușor de recunoscut pe cer, sub forma unei apropieri vizibile sau a unui triunghi larg, ceea ce va înlesni observarea chiar și cu ochiul liber. Jupiter se apropie de opoziție, momentul în care se află pe partea opusă Soarelui față de Pământ și devine extrem de luminoasă.

## Semnificații și credințe
În folclorul românesc, Luna plină de iarnă nu poartă un nume consacrat precum “Luna Lupului”, însă este asociată cu gerul, lupul și schimbările de vreme. Urletul lupilor în nopțile cu Lună plină era considerat un semn al iernii aspre, iar cerul senin luminat de Lună anunța, potrivit credințelor populare, frig puternic. De asemenea, se credea că Luna plină accentuează fenomenele naturale, iar haloul luminos din jurul Lunii prevestea ninsoare sau viscol. Superluna de la începutul lui ianuarie este a patra consecutivă, dar și ultima până în luna noiembrie, când un nou fenomen de acest fel va putea fi observat pe cer. În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul va fi animat și de ploaia de meteori Quadrantide, una dintre cele mai active ale anului, oferind un spectacol ceresc deosebit pentru cei care vor observa cerul în această perioadă.

Ioana Radu

Autor

Lasa un comentariu