Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 a lansat o licitație publică pentru desființarea vechii scene din Parcul Crângași și construirea uneia noi, alături de amenajarea spațiului public din zonă. Valoarea totală estimată a contractului este de 7.439.626 de lei, iar procedura de atribuire este una simplificată. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 februarie.
### Proiectul de modernizare a Parcului Crângași
Proiectul noii scene din Parcul Crângași a fost aprobat în aprilie 2025, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Sector 6, prin adoptarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). Noua construcție va fi realizată pe amplasamentul scenei existente, care urmează să fie dezafectată. Administrația locală intenționează să transforme zona de parc dinspre Șoseaua Virtuții nr. 73 într-un spațiu multifuncțional de petrecere a timpului liber, destinat activităților culturale, sportive și sociale.
Pe o suprafață totală de 90.861 de metri pătrați, proiectul prevede o scenă de 161 mp, cu design modern și descrisă de administrație ca fiind “prietenoasă cu mediul”. De asemenea, vor fi construite un teren de sport modular, spații de socializare dotate cu gradene, jardiniere și băncuțe, alei și spații verzi, cu mobilier urban, rastele pentru biciclete, cișmele, coșuri de gunoi și stâlpi de iluminat. Spațiul verde va ocupa aproximativ 85% din suprafața amenajată, în timp ce aleile, pavajele și terenul de sport vor reprezenta 15% din total.
### Evaluarea ofertelor și condiții pentru ofertanți
Evaluarea ofertelor se va face pe baza următoarelor criterii: preț – 55%, experiență profesională – 30%, metodologia de implementare a contractului – 15%. Ofertanții trebuie să demonstreze că, în ultimii cinci ani, au realizat și finalizat lucrări similare, în cadrul a minimum un contract și maximum două contracte, cu o valoare cumulată de cel puțin 7,4 milioane de lei fără TVA.
Noua scenă este gândită “ca un punct de atracție” pentru concerte, proiecții de filme în aer liber, târguri de sezon, inclusiv târguri de Crăciun, și evenimente comunitare, sociale sau sportive. Reprezentanții administrației locale au precizat că, înainte de începerea efectivă a lucrărilor, este necesară contractarea proiectului tehnic, realizarea caietului de sarcini și finalizarea procedurii de achiziție publică. Până în prezent, autoritățile din Sectorul 6 al Bucureștiului nu au comunicat o actualizare oficială privind stadiul îndeplinirii acestora. ADPDU Sector 6 a realizat deja în Parcul Crângași lucrări de reamenajare a locurilor de joacă, a celor șase terenuri de sport, a spațiilor verzi și a mobilierului urban, administrația locală susținând că parcul este în curs de transformare într-unul dintre principalele spații de recreere din Sectorul 6.
