Protestele din Iran, departe de a fi o revoluție, au intrat într-o fază critică, în care regimul de la Teheran și-a perfecționat strategia de represiune, folosind violența gărzii revoluționare și a milițiilor Basij, uciderea protestatarilor, arestările în masă, execuțiile publice și închiderea internetului. Acesta din urmă este un punct extrem de important, deoarece oamenii nu știu dacă mai iese cineva în stradă, nu pot comunica și nu vor ști dacă merită să continue să-și asume riscuri după ultimele două nopți de proteste.
## Represiunea regimului
Regimul iranian a mai trecut prin astfel de proteste în masă, în 2009, din cauza unei presupuse fraude electorale, în 2019, din cauza prețurilor la combustibil, și în 2022, din cauza abuzurilor poliției morale. De data aceasta, autoritățile și-au perfecționat strategia, folosind toate mijloacele pentru a înăbuși protestele. “Vandali” sau “teroriști” – așa sunt numiți protestatarii de către televiziunea de stat, care difuzează amenințări cu pedeapsa cu moartea și imagini cu mulțimi pro-guvernamentale și represiuni moderate, dar totuși sinistre.
## Liderul absent
Reza Pahlavi, fiul fostului șah, are un anumit sprijin în rândul populației, dar se află în SUA, iar apelurile sale la greve și proteste suplimentare ar putea avea probleme în a ajunge la public. Închiderea rețelei permite autorităților să ia măsuri represive după cum doresc, fără vizibilitatea pe care conectivitatea le-ar conferi-o. Acest lucru s-a întâmplat și în 2019, când cel puțin 1.500 de protestatari au fost uciși. Deși suntem încă departe de astfel de cifre, lipsa de informații face dificilă evaluarea situației actuale.
## Economia, o barieră pentru regim
Singura barieră care împiedică regimul să prelungească această întrerupere pe termen nelimitat este impactul economic pe care îl va avea asupra unei economii deja în dificultate. Dar mai este mult până la atingerea nivelului maxim al represiunii, iar autoritățile nu au dat semne că ar fi dispuse să cedeze. Revoluțiile ar necesita acceptul elitei – ca elementele aparatului de securitate să decidă că nu mai are sens să se supună în continuare liderului suprem în vârstă de 86 de ani. Până acum, nu pare să se întâmple acest lucru, și protestele din Iran rămân departe de a fi o revoluție.
