Franța face un pas important spre suveranitatea digitală, plănuind să înlocuiască treptat sistemul de operare Windows cu Linux pe computerele guvernamentale. Această decizie are ca scop reducerea costurilor și diminuarea dependenței de companiile tehnologice americane, marcând o schimbare semnificativă în strategia digitală a țării. Decizia vine în contextul unei ample strategii de suveranitate digitală, cu ample implicații economice și geopolitice.
Plan de tranziție detaliat
Direcția Interministerială pentru Digitalizare (DINUM) a Franței, a anunțat pe 8 aprilie 2026, că își va muta propriile stații de lucru de la Windows la Linux. Totodată, instituția a impus tuturor ministerelor să elaboreze planuri pentru a elimina dependențele digitale extra-europene până în toamna anului 2026. Aceste planuri vizează o gamă largă de aspecte, inclusiv sisteme de operare, instrumente de colaborare, infrastructură cloud și platforme de inteligență artificială.
Decizia vine după ce, încă din ianuarie 2026, Franța a impus înlocuirea Microsoft Teams și Zoom cu platforma națională Visio pentru 2,5 milioane de funcționari publici, programată să se finalizeze până în 2027. În cadrul acestui proiect amplu, DINUM va migra și stațiile de lucru. Deși nu a fost specificată o distribuție Linux anume, ministerele vor avea flexibilitate în alegerea soluțiilor. Franța se bazează pe La Suite Numerique, un pachet de instrumente de productivitate suverane, dezvoltat și întreținut de DINUM, care include aplicația de mesagerie criptată Tchap și Visio pentru videoconferințe.
Succesul din trecut și provocările viitoare
Un model de succes pentru această tranziție este Gendarmeria Națională franceză, care, începând din 2004, a folosit programe precum OpenOffice, Firefox și Thunderbird. Până în iunie 2024, GendBuntu, implementarea lor personalizată bazată pe Ubuntu, funcționa pe 103.164 de stații de lucru, reprezentând 97% din parcul informatic al organizației. Acest proiect a dus la o economie de aproximativ două milioane de euro pe an în costuri de licențiere și o reducere totală a costurilor cu aproximativ 40%.
Un precedent similar este cel al landului german Schleswig-Holstein, care a finalizat aproape 80% din migrarea celor 30.000 de stații de lucru până la începutul anului 2026, economisind 15 milioane de euro doar în 2026. Cu toate acestea, tranziția nu este lipsită de provocări. Anumite categorii de software specializat, în special în domenii precum apărarea și sănătatea, au dependențe de aplicații specifice Windows pentru care alternative open-source nu sunt încă disponibile.
Implicații geopolitice și economice
Aceste măsuri se înscriu într-un context internațional mai larg, alimentat de schimbările din relațiile cu Statele Unite, mai ales în timpul administrației Donald Trump. Mișcarea Franței de a adopta Linux face parte dintr-o strategie mai amplă de suveranitate digitală. Furnizorii de servicii cloud din SUA controlează aproximativ 85% din piața europeană de cloud. Cheltuielile pentru infrastructura europeană suverană de cloud sunt estimate să se tripleze, atingând 23 de miliarde de euro până în 2027.
David Amiel, ministrul Acțiunii Publice și Conturilor, a subliniat că Franța „nu mai poate accepta ca datele noastre, infrastructura noastră și deciziile noastre strategice să depindă de soluții ale căror reguli, prețuri, evoluție și riscuri nu le controlăm.” În iunie 2026, sunt programate „întâlniri digitale industriale”, unde DINUM intenționează să formeze coaliții public-private pentru a sprijini tranziția.
