Fascinația pentru cristale: De ce le colecționau strămoșii noștri?
Oamenii de știință au descoperit de-a lungul timpului cristale în situri arheologice, alături de rămășițe ale homininilor. Dovezi indică faptul că aceste pietre erau colectate încă de acum 780.000 de ani. Întrebarea care a persistat este de ce, având în vedere că nu erau folosite ca unelte, arme sau podoabe. Un studiu publicat în Frontiers in Psychology oferă o perspectivă interesantă asupra acestui mister, sugerând că răspunsul ar putea fi găsit în comportamentul cimpanzeilor.
Experimente cu cimpanzei relevă o atracție profundă
Cercetătorii spanioli au efectuat experimente cu cimpanzei, o specie genetic apropiată oamenilor, pentru a examina posibilele rădăcini evolutive ale acestei fascinații. Juan Manuel García-Ruiz, cercetător în cristalografie la Donostia International Physics Center (Spania), a explicat: „Arătăm că cimpanzeii enculturați pot distinge cristalele de alte pietre. Am fost plăcut surprinși de cât de puternică și aparent naturală a fost atracția cimpanzeilor față de cristale.”
Experimentele au fost realizate pe două grupuri de cimpanzei din cadrul Rainfer Foundation (Spania). Într-un test, un cristal mare a fost plasat lângă o piatră obișnuită. Animalele au manifestat un interes mai mare pentru cristal, pe care l-au examinat din diferite unghiuri. Într-un alt experiment, cimpanzeii au identificat rapid cristale mici de cuarț dintr-o grămadă de pietricele. Chiar și în prezența cristalelor de pirită și calcit, animalele au continuat să le selecteze corect. García-Ruiz a menționat că „cimpanzeii au început să studieze transparența cristalelor cu o curiozitate extremă, ridicându-le la nivelul ochilor și privind prin ele”.
Transparența și forma, factori cheie
Potrivit cercetătorilor, transparența și forma cristalelor pot juca un rol crucial în atracția exercitată asupra cimpanzeilor și, implicit, a strămoșilor umani. În mediul natural, formele curbe și neregulate predomină, în timp ce cristalele sunt unicele solide naturale poliedrice, cu fețe plane și linii drepte. Această diferență ar fi putut stimula interesul cognitiv al homininilor.
Conform constatărilor studiului, „munca noastră ajută la explicarea fascinației pentru cristale și contribuie la înțelegerea rădăcinilor evolutive ale esteticii și ale modului nostru de a vedea lumea.” Echipa de cercetare a concluzionat că „avem cristalele în minte de cel puțin șase milioane de ani.” Studiul oferă o perspectivă fascinantă asupra legăturii dintre oameni și cristale, sugerând că această atracție ar putea fi mult mai profundă decât s-a crezut anterior.
