Conform Descopera: Misterul conservării creierului uman vechi de 10.000 de ani dezlegat
Cercetătorii britanici și danezi au făcut o descoperire semnificativă în ceea ce privește conservarea remarcabilă a țesutului cerebral uman, chiar și pe perioade de mii de ani. Studiul, publicat în Journal of Proteome Research, explică mecanismele chimice care permit creierului să reziste descompunerii mult mai bine decât alte țesuturi moi. Această înțelegere ar putea avea implicații importante atât pentru arheologie, cât și pentru neurologie.
Un creier uman viu este descris ca fiind extrem de moale și umed, comparat de neurochirurgul Katrina Firlik cu un tofu foarte moale. Datorită fragilității sale, se credea că țesutul cerebral se degradează rapid după moarte. Cu toate acestea, descoperirile arheologice contrazic adesea această ipoteză, prezentând exemple uimitoare de creiere conservate, unele vechi de până la 12.000 de ani, alături de fosile de pești vechi de 300 de milioane de ani sau artropode preistorice.
Factorii esențiali pentru conservare
Analiza a peste 4.000 de creiere umane din situri arheologice a indicat că, în anumite condiții, creierul poate fi ultimul țesut moale care se conservă, chiar și după ce restul corpului s-a redus la schelet. Un nou studiu a identificat peste 1.300 de cazuri în care creierul a fost singurul țesut moale păstrat în morminte umede și cu nivel scăzut de oxigen.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, o echipă de cercetători a desfășurat un experiment pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în recipiente cu nisip și expuse la condiții variate de umiditate și nivel de oxigen. Ulterior, creierele au fost extrase la intervale regulate și analizate prin proteomică, o tehnică ce identifică proteinele dintr-un țesut.
Reacții chimice neașteptate
Rezultatele experimentului au demonstrat că lipsa oxigenului este crucială pentru conservare. În medii bogate în oxigen, proteinele se degradează rapid. În schimb, în condiții de umiditate și oxigen limitat, un grup de proteine rezistente la descompunere este păstrat. Surprinzător, aceleași reacții chimice care, în mod normal, contribuie la degradarea țesutului cerebral, ajung în aceste condiții specifice să stabilizeze proteinele, permițând conservarea lor pe parcursul a secole.
Autorii studiului subliniază că mecanisme similare pot fi observate și în procesul de îmbătrânire a creierului sau în bolile neurodegenerative, unde aceleași reacții stabilizează proteinele patologice. O mai bună înțelegere a acestor procese chimice ar putea oferi explicații valoroase atât pentru descoperirile arheologice, cât și pentru cercetările în domeniul neurologiei.
Sursa: Descopera
