Incendiul de la Crans-Montana a provocat o tragedie cu 40 de morți și 116 răniți, dintre care câteva zeci sunt în continuare spitalizați. În acest context, fabrica de piele din unitatea de producție celulară a Centrului spitalicesc universitar din cantonul elvețian Vaud (CHUV) funcționează la capacitate maximă pentru a ajuta la salvarea persoanelor care au suferit arsuri grave.
Producția de piele pentru grefe
Există emoție, dar “deocamdată suntem în acțiune; prioritatea este să ajutăm acești pacienți, într-o măsură cât mai mare”, indiferent dacă aceștia sunt internați în Elveția sau în străinătate, a declarat Laurent Carrez, farmacistul responsabil cu tehnica în cadrul centrului. De la tragedia de la Crans-Montana, “lucrăm șapte zile pe săptămână”, a spus el. Acest centru – singurul capabil să producă atât de mult țesut celular pentru piele, cu respectarea legislației elvețiene și europene – lucrează cu bucăți de piele sănătoasă prelevate de la victimele cu arsuri grave de la Crans-Montana, pentru a se evita riscul de respingere de către corp.
Tehnologia de reproducere celulară
“Plecând de la 10 centimetri pătrați de piele sănătoasă, suntem capabili să producem între 1 și 3 loturi de 2.600 de centimetri pătrați. Cei 2.600 de centimetri pătrați reprezintă aproximativ suprafața spatelui”, a explicat Carrez, precizând că aceste țesuturi corporale, obținute prin tehnica de reproducere celulară, nu au însă păr sau glande sudoripare. Acest centru joacă “un rol foarte important”, deoarece “începând de la 50-60%” din suprafața corporală arsă, “suntem nevoiți să cultivăm pielea în laboratoare, deoarece nu am reuși pur și simplu să o facem folosind doar pielea sănătoasă rămasă”, a declarat Olivier Pantet, specialist în arsuri grave la CHUV.
Perspectivele tratamentului
Într-o cameră sterilă, specialiștii în preparate farmaceutice și tehnicienii în analiză medicală, purtând halate de laborator, lucrează în liniște în jurul mediilor de cultură – un preparat nutritiv – în care sunt scufundate celulele pielii pentru a se reproduce. Până în prezent, “am primit biopsiile pacienților. Am recuperat și stocat celulele lor” și “vom începe a doua fază, cea mai critică: multiplicarea țesuturilor keratinocite, adică a pielii”, a detaliat Carrez. Succesul acestor transplanturi nu este întotdeauna garantat. “Dacă 80% dintre grefe prind, suntem foarte mulțumiți, este un rezultat excelent”, a subliniat Pantet din cadrul CHUV, instituție care găzduiește în prezent șapte pacienți cu arsuri grave de la Crans-Montana. În aşteptarea acestor grefe, medicii pot aplica pe zonele arse pansamente ermetice, fragmente de piele de la donatori decedaţi sau piele de peşte.
