O nouă profesie, „doula a morții”, începe să câștige teren în lume, oferind suport emoțional și practic persoanelor aflate în faze terminale și familiilor acestora, un concept care caută să se impună și în România, unde însă, se confruntă cu multiple obstacole. Această abordare, inspirată de „doulele” care asistă femeile în timpul sarcinii și nașterii, vizează îmbunătățirea calității vieții și a ultimei călătorii a indivizilor.
Rolul complex al „doulei a morții”
„Doula a morții” nu este un simplu asistent, ci un însoțitor dedicat care ajută pacienții să își gestioneze temerile, dorințele și să organizeze aspecte practice ale finalului vieții, precum planificarea funeraliilor. Această profesie presupune oferierea de suport și familiilor în perioada de doliu, ocupându-se de gesturi simple de ajutor, de la organizare până la sprijin emoțional. Esența rolului constă în prezența constantă și abilitatea de a asculta fără a judeca. În țări precum Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, este deja o profesie recunoscută, integrată uneori în sistemele medicale.
În timp ce conceptul începe să câștige popularitate, în Italia, de exemplu, este încă la început de drum și nu este reglementat clar. Activitatea poate fi exercitată în baza legislației privind profesiile nereglementate, dar lipsa unui cadru specific generează scepticism. Specialiștii consideră că rolul acestor persoane este important pentru a combate izolarea în care ajung adesea bolnavii sau vârstnicii.
Provocări în implementarea în România
În România, conceptul de „doula a morții” există, însă nu este o profesie distinctă sau reglementată oficial. Rolul este preluat parțial de voluntari, consilieri în doliu sau specialiști din zona îngrijirilor paliative, dar fără o structură clară sau certificări standardizate. Sistemul medical românesc oferă suport psihologic pacienților în faze terminale, dar abordarea este mai degrabă una clinică, iar componenta de însoțire personală și emoțională specifică acestui rol rămâne limitată în acest moment.
Pe fondul reticenței culturale față de discuțiile despre moarte și în absența unui cadru legal, această activitate se află într-o fază incipientă, cu potențial de dezvoltare în anii următori. Interesul pentru educația legată de finalul vieții este în creștere, inclusiv pentru concepte precum „testamentul biologic” sau sprijinirea în perioada terminală. Apariția unor asociații și programe de formare sugerează o mișcare spre organizare în acest domeniu.
În pofida acestor eforturi, nu există un traseu standard pentru cei care doresc să devină „doula a morții” în România.
