Bolojan discută restanțe cu ambasadoarea Germaniei și E.ON

Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu o delegație formată din ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, și reprezentanți ai E.ON România, pentru a discuta despre fluidizarea parcursului de verificare și validare a cererilor de plată depuse de furnizorii de energie. “Premierul Bolojan a afirmat că la nivelul Guvernului sunt luate măsuri pentru fluidizarea procedurile de validare a cererilor de plată și asigurarea fondurilor necesare decontării sumelor restante către furnizorii de energie, în baza mecanismului de compensare a prețurilor”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

### Plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale
Mecanismul de plafonare și compensare a prețurilor finale la energie electrică a fost aplicat până la 1 iulie 2025, iar cel pentru plafonarea prețurilor finale la gaze naturale va fi în vigoare până la 31 martie 2026. În acest context, premierul Ilie Bolojan și reprezentanții E.ON România au discutat și aspecte legate de reglementările în domeniul energiei, în perspectiva liberalizării prețului la gaze naturale începând cu 1 aprilie 2026, după încetarea schemei de plafonare și compensare a prețului final la gaze naturale.

Reprezentanții E.ON au adus în discuție și aspecte legate de mecanismele necesare pentru asigurarea funcționării corecte a pieței en-gros de energie. Un alt subiect discutat la întâlnirea de la Palatul Victoria s-a referit la investițiile pentru extinderea și modernizarea rețelelor de gaze, în condițiile în care România are ca obiectiv creșterea capacității de producție.

### Investiții în rețelele de gaze
La întrevederea de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan, au mai participat președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, și secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș Hotea. Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au primit din bugetul de stat, din 2022 până în prezent, peste 32 de miliarde de lei în contul schemei de plafonare/compensare a facturilor. Potrivit legislației privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze, furnizorii au facturat consumatorilor la un preț plafonat, urmând ca diferența față de costurile reale din piață să fie decontată de la bugetul de stat.

### Restanțe la plata datoriilor
Cererile de decont se depun la Autoritate Națională de Reglementare în Energie (ANRE), care verifică documentația și o validează. Mai departe, Ministerul Energiei plătește aceste sume din bugetul său pentru facturile aferente consumatorilor non-casnici, în timp ce Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Plăți, face același lucru pentru consumatorii casnici. Restanțe sunt însă în ceea ce privește validarea acestor plăți de către ANRE, care se ridică la peste 8 miliarde de lei, potrivit Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

Ioana Radu

Autor

Lasa un comentariu